miercuri, 31 octombrie 2007

Redescoperirea fotbalului rural

Rar, în fotbalul românesc, se întâmplă ca un sat atât de mic, un sat nici măcar comună, să aibă o ascensiune atât de rapidă şi proiecte atât de mari!

La Covaci, undeva în Timiş, România, Europa de Est, nebunia a început acum un an şi jumătate. O dată cu preluarea locului din D al Vulturilor lugojeni. Acum, echipa cu nume atât de frumos, Fortuna, visează la B!

S-au văzut multe astfel de grupări, apărute rapid, ieşind pe piaţă cu surle şi trâmbiţe, şi sucombând la fel de rapid. Însă modul în care – exceptând nerăbdarea de a promova pas cu pas, eşalon cu eşalon – s-a construit la Covaci ne spune că acum nu va fi la fel.

S-a investit treptat şi chibzuit, s-au achiziţionat jucători pe măsura pretenţiilor, dar nu s-a depăşit nici o limită. A fost adus un antrenor de mare capacitate profesională, Remus Steop, un conducător trecut prin aproape toate fazele activităţii fotbalistice, Oli Trandu, şi un jucător cu mare experienţă, Ghiţă Marişescu. Sunt stâlpii pe care se construieşte Fortuna Covaci.

Poate că Fortuna va promova. Sau poate că nu. Însă... însăşi existenţa acestei echipe e semnul resurselor imense pe care le deţine fotbalul românesc.

Niciun comentariu: